Săptămâna: 01 – 08 martie 2020
Credinciosul: Părinte, ce-aș mai putea face, în Postul Mare, pe lângă faptul de a posti?
Preotul: 1) Citește și meditează Cuvântului lui Dumnezeu (Biblia, Sf. Scriptură); 2 Roagă-te mai intens, singur și împreună cu alții; 3) Cercetează-ți cugetul și te spovedește, apoi du-te de te împărtășește!
01 D + DUMINICA 1 DIN POST; Sf. Albin, ep.
02 L Sf. Angela a Crucii, clg.
03 M Ss. Cunegunda, împ.; Marin, ostaș, m.
04 M Sf. Cazimir, rege (); Sf. Ioan Anton Farina, ep. 05 J Ss. Luciu I, pp.; Teofil, ep.; Adrian din Cezareea, m. 06 V Sf. Coletta, fc.z; Fer. Roza din Viterbo, fc. 07 S Ss. Perpetua și Felicitas, m. ()
08 D + DUMINICA A 2-A DIN POST; Sf. Ioan al lui Dumnezeu, clg.
În zilele de marți, vineri și duminică, la ora 17:20 – Calea Sfintei Cruci, devoțiune specifică Postului Mare. Am dori ca fiecare Cale a Crucii, pe cât posibil, să fie pregătită de grupuri specifice: copii, adolescenți și tineri, bărbați, femei, familii, călugări și călugărițe etc. (Părinții vicari se vor ocupa de pregătirea grupurilor!)
Săptămâna aceasta avem Prima Vineri și Prima Sâmbătă din lună. Vineri, 06 martie, la ora 15:00 va începe Adorația la Preasfântul Sacrament. Sâmbătă, 07 martie, se schimbă misterele la „Rozariul viu”.
Joi și vineri, săptămâna aceasta, preoții vor merge în vizită la bolnavi și vârstnici pentru spovadă și împărtășanie. Dacă mai sunt și alte persoane care doresc să fie vizitate de preot, să ne anunțe la biroul parohial.
Pregătirea copiilor pentru Prima Sfântă Împărtășanie se face în fiecare duminică, începând de la ora 11:00. După pregătire, copiii și părinții sau bunicii care-i însoțesc trebuie să participe la Sfânta Liturghie de la ora 12:00.
Prima Sfântă Împărtășanie, în parohia noastră, va fi Duminică, 17 mai 2020, ora 10:30 (Duminica a VI-a după Sfintele Paști).
În perioada 28 ianuarie – 24 martie 2020: NOVENĂ DE MULȚUMIRE SFÂNTULUI ANTON DE PADOVA. Devoțiunea are loc, ca de obicei, în zilele de marți (seara), cu Sfânta Liturghie, învățătură creștinească și pomenirea binefăcătorilor care au donat 2 % din impozit la biserică. În acest scop trebuie completată și semnată Declarația 230.
La orele de Religie și de Catehism, cu tinerii și copii, îi așteptăm pe toți cursanții sâmbăta, după programul obișnuit.
Post binecuvântat!