Episodul 8 – Papii primelor secole față-n față cu ereticii și apostații
În primele secole ale creștinismului paleta ereziilor a fost supra-încărcată și plină de extravaganțe. Într-un anume sens, pericolele devierii de la dreapta credință și morală și de interpretare fantezistă a Scripturilor erau mai dăunătoare chiar decât sabia persecutorilor. Aproape toți ereticii și apostații, cel puțin la începuturile manifestării lor, au căutat sprijinul Episcopului Romei. Chiar dacă primele concilii vor fi convocate de cezarii bizantini, Episcopul Romei este autoritatea religioasă de prim-rang în soluționarea problemelor de credință, morală, sărbători, ritual, conflicte între pretendenții la scaunele episcopale etc.
Papa Anicet I (155-166), la mijlocul sec. al II-lea, a fost vizitat de sfinți apărători ai credinței precum Sf. Iustin, filozof, apologet și martir, Sf. Iganțiu din Antiohia, episcop martir, dar și de eretici ca Valentin, Cerdon, Marcion etc.
Marea erezie a arianismului îi va determina pe episcopii Biserica să se reunească în primul Conciliu Ecumenic, la Niceea, în anul 325. Cei doi diaconi, trimiși ai Papei Silvestru, sunt în fruntea celor peste 200 de episcopi semnatari ai formulei de credință care condamnă arianismul. Va rezulta astfel prima formă a Crezului creștin, care își va găsi formularea finală la Constantinopol (381), rezultând astfel Crezul niceno-constantinopolitan.
Astăzi, când toate ereziile istoriei par a se fi contopit într-una singură, cea a indiferentismului și nepăsării, generatoare de grave consecințe asupra întregului organism social, vocea și gesturile emblematice ale Papei de la Roma răsună, din Piața San Pietro până la tribuna ONU, cu aceeași autoritate apostolică și solicitudine de la începuturile Bisericii.
Text: Paroh – Mons. Ieronim IACOB
⇐ Episodul 7 Episodul 9 ⇒
