PRIMA REȘEDINȚĂ A EPISCOPILOR CATOLICI DIN BUCUREȘTI
Episcopul Romano-Catolic Giuseppe Molajoni, vicar apostolic al Valahiei (1825-1847), ca și antecesorii săi își avea reședința în satul Cioplea, lângă București. Mitropolitul ortodox se opunea din răsputeri, întărâtându-i și pe marii boieri, ca un episcop catolic să-și stabilească reședința în București.
În vara anului 1832, sătul să mai străbată drumurile noroioase și pline de gropi dintre satul Cioplea (astăzi cartier al Bucureștiului!) și Biserica „Bărăția”, care era catedrala episcopală catolică, episcopul Molajoni cumpără o căsuță pe Calea Călărași (fostă Vergului), foarte aproape de biserica ortodoxă „Sfânta Vineri”. Superiorii bisericești de la Roma (Congregația „De Propaganda Fide”), rupți de realitatea valahă, îl critică aspru pentru această investiție, considerată de ei ca fiind o risipă. Doi ani mai târziu, în 1834, casa și lucrurile lui Molajoni sunt distruse de un incendiu, care mistuie o bună parte din arhivă (pierdere iremediabilă!). Opinăm că Monseniorul Molajoni, spirit practic și bun cunoscător al situației din capitala valahă, după incendiu nu a renunțat la achiziția făcută. Foarte probabil că proprietatea (cumpărată pe numele unui intermediar!), a fost menținută și reconstruită puțin câte puțin.
Un pas înainte este făcut în anul 1844, după schimbarea staff-ului de la „Propaganda Fide” care-l umilise pe venerabilul episcop. Molajoni procedează din nou la „cumpărarea” – tot pe numele altei persoane! – a proprietății din mahalaua „Sfânta Vineri” (Calea Călărași, nr. 11). Aceasta devine prima reședință a episcopului catolic de la București.
Reședința episcopală este consacrată pe 15 martie 1844, iar episcopul Giuseppe Molajoni, comunicând Romei evenimentul, încheie astfel relatarea sa: „Datum Bucaresti – ex aedibus nostris” („Dată la București – din reședința noastră”). Observăm că nici la această dată Molajoni nu poate perfecta actele casei pe numele propriu sau al Bisericii Catolice. Proprietatea, va fi trecută pe numele Vicariatului Apostolic al Valahiei, cu greu, abia în anul 1858.
Imobilul cumpărat de Molajoni va arde în 1847. Pe acest loc, între anii 1848-1851 episcopul Angelo Parsi, urmașul lui Molajoni, va ridica o nouă clădire. Aceasta va servi de reşedinţă episcopilor şi arhiepiscopilor catolici de Bucureşti până în anul 1902 când arhiepiscopul Franz von Hornstein va construi cea de-a doua reședință a Arhiepiscopiei, pe actuala str. Pictor Constantin Stahi, nr. 5-7.
Prima reședință a Episcopilor romano-catolici din București va cădea sub lamele buldozerelor comuniste în anul 1985, împreună cu întregul complex școlar catolic ridicat în prima jumătate a secolului XX în această zonă a capitalei (format din patru clădiri: Liceul „Sfântul Andrei”, Reședința Fraților Școlilor Creștine, Internatul/Convictul și Școala catolică). Va fi salvată doar Casa „Tomis”, construită și inaugurată de arhiepiscopul Netzhammer la 2 martie 1913, pentru întrunirile asociațiilor catolice, clădire care nici astăzi nu a fost retrocedată catolicilor! (Va urma).
Text: Pr. Ieronim Iacob – rezumat dintr-o lucrare mai amplă, în pregătire pentru următorul număr al revistei „Pro memoria” a Arhiepiscopiei de București.
